Sarbatoarea cocosului hurezean

Vreme de trei zile, zeci de meşteri populari şi-au expus creaţiile la ediţia cu numărul 40 a Târgului Ceramicii Populare Româneşti, „Cocoşul de Hurez“. A fost vremea la care plămădirea pământului s-a arătat din nou lumii întregi.

Întâi se macină vopseaua. Huma - albul natural. „Piperul“, pentru maro. „Ruşala“, la roşu. Şi „arama“, pentru galben. Se macină cu râşniţa - în zilele noastre unealta are motor. Şi se pun cu apă - pentru că, la Horezu, culorile sunt lichide. Misiunea asta de regulă e a copiilor - a făcut-o Sorin Giubega când era de o şchioapă, o fac acum şi copiii lui.
Oamenii mari se îndeletnicesc însă cu lutul. Reţeta e doar de ei ştiută şi lăsată moştenire din tată în fiu. Pământul se pregăteşte înainte cu cuţitoaia. Se face o turtă mare de lut şi se taie cu cuţitoaia, felii subţiri, de trei, patru milimetri. Două tăieri se fac, ca pământul să scape de toate gunoaiele din el. Apoi se frământă bulgări de lut, li se dă apă şi se lasă la dospit o zi şi o noapte. Se ia pe urmă câte un bulgăre, se calcă bine cu piciorul, să se amestece zdravăn. Din el se fac gogoloaie, care se măsoară după ce ai în gând să modelezi. Se pune bucata de lut pe roată şi, în vreme ce cu o mână se mişcă maşina, cu cealaltă se modelează. În farfurie, cană de vin, vază, solniţă, oală şi altele trebuincioase în casa omului. 
Obiectul se lasă pe urmă la zbicit. Dacă e soare, preţ de o oră, după care se trage la umbră, să nu se usuce prea rău. Culoarea vine la sfârşit. Cu cornul de vită moţat cu o pană de gâscă se dă fondul alb - o spirală pornind din centrul farfuriei până la margini. Cu gaiţa - un lemn cu ac în cap - se face apoi modelul în culori, aşa cum frumos îl închipuie olarul din Horezu, cu flori, cu modele geometrice, spiralate, subţiri, pictură migăloasă şi fină, demnă de artistul oltean. Se pune obiectul iar la zbicit, să se mai zvânte apa din el. Şi se finisează dosul farfuriei, pe care se scrijeleşte, cu acul, numele creatorului, anul şi, desigur, localitatea de origine: Horezu. Se mai usucă o dată, de tot, apoi se fac două arderi consecutive. Una pentru fixarea vopselei, alta pentru smălţuire.

O moştenire de taină

„Şi se duce pe urmă la piaţă“, râde Sorin Giubega din pridvorul căsuţei ţărăneşti în care şi-a expus sâmbătă obiectele din pământ, la Târgul Ceramicii Populare Româneşti „Cocoşul de Hurez“. Ca toţi oamenii de la Horezu, Sorin a învăţat meşteşugul de copil. Cum se ridica bătrânul de la roată, băiatul se furişa să simtă pământul şi să-l înveţe. Se făceau concursuri între cei de seama lui, de la care nu lipsea niciodată. La opt ani, a luat primul premiu. Celelalte au urmat firesc, ca pentru orice artist cu har. Acum are copii. Fata cea mare, Adina, a câştigat deja mai multe olimpiade naţionale de meşteşuguri tradiţionale. În vreme ce de mezină, un an şi patru luni, nu mai are nimeni loc în atelier: lutul e jucăria ei preferată. 
„Suntem deja la a patra generaţie de ceramişti în familie“, zâmbeşte Sorin Giubega, adunând într-o privire toată mulţimea de obiecte expuse sâmbătă la târg. „Nu-mi pare rău. E o meserie care-ţi dă mulţumirea inimii. Pui dragoste şi talent în ea, iar cine iubeşte ce faci te răsplăteşte cum se cuvine“, spune el. 

Taina pământului, din toată ţara

De la doi lei la trei sute au fost preţurile la care şi-a vândut sâmbătă Sorin Giubega vasele de ceramică. Au ieşit bani, aşa cum ies de fiecare dată când merge cu „marfa“ în târguri, pieţe, expoziţii şi oriunde unde e invitat. Comenzi ia şi acasă, pentru magazine sau străinătate, aşa cum fac toţi ceramiştii din Horezu. Arta lor e apreciată. Iar lucrul acesta s-a văzut sâmbătă şi duminică, când au călcat pragul târgului în jur de 50.000 de oameni, români şi străini. Englezi, italieni, nemţi, unguri au cercetat la pas expoziţia organizată la hanul şi campingul Stejari din Horezu. Au expus, în căsuţele ţărăneşti ori în corturi, meşteri populari din toate marile centre de ceramică din ţară: Baia Mare, Maramureş, Corund, Odorheiul Secuiesc şi Miercurea Ciuc (din Harghita), Oboga (din Olt), Şişeşti (din Mehedinţi), Obârşia (din Hunedoara), Marginea (din Suceava), Braniştea (din Galaţi), Dumbrava (din Timiş), Găleşoaia (din Gorj), Curtea de Argeş (din Argeş), Braşov, Târgu Mureş şi, bineînţeles, Vlădeşti, Lungeşti, Măldăreşti, Slătioara şi Horezu din Vâlcea.

Doar artă populară românească

Au fost acolo artişti populari adesea premiaţi la târgurile de ceramică, precum Laszlo Tofalvi, din Harghita, cu vasele meşterite de el şi soţie, în albastrul adus de saşi acum mai bine de o sută cincizeci de ani. Au fost Adriana şi Dan Bledea, din Baia Mare, cu meşteşugul lor grafitat, reprezentând toată Baia Sprie şi Valea Izei, cu specificul zonei – forme geometrice, florale, zoomorfe şi în culorile tradiţionale de alb, roşu şi cobalt -  de trei ori laureaţi până acum cu marele premiu al târgului organizat la Horezu.           
Pentru ca ochiul şi inima privitorului să se îmbete mai mult cu arta tradiţională românească, nu au lipsit de la „Cocoşul de Hurez“ şi alţi meşteri populari. A fost acolo Miron Cernătescu, din Horezu, cu naiurile sale, izvor de doine; a fost Antoaneta Nadu, din Bechet, cu covoarele olteneşti care au străbătut toate continentele; Deak Csaba, din Odorheiu Secuiesc, cu bijuterii din lemn şi ceramică; Cristina Miculescu, din Stoeneşti, Vâlcea, cu costume populare, marame, traiste şi mărgele; Elisabeta Onu, din Bascov, Argeş, cu turtă dulce şi ciubuc; Ion Ghiţă, din Braşov, cu genţi, portofele, chimire şi brăţări din piele; Dănilă Zoltani din Sighişoara, Mureş, zis „omul cu papură“, cu ale sale pălării, şepci, coşuri şi papuci, care a câştigat premiul întâi la festivalul meşterilor populari de la Craiova, din 2009; Stan Dumitru, din Băbeni, Vâlcea, cu găvanele, coveţile, „frunzele“ şi sucitoarele sale din lemn de salcie, ori Nicolae Diaconu, din Braşov, cu ciobanii, românii adevăraţi cu sacul în spate ori oala de vin în mână, sau cobza subraţ, plămădiţi din pământ.

„Să le culegi şi să le vâri în sân…“

Ca la orice târg care se respectă, nu au lipsit de la cele trei zile ale manifestaţiei - cu o tradiţie de 40 de ani - degustarea produselor tradiţionale de Horezu şi concertele de muzică: vineri, şi-au făcut apariţia pe scena amenajată în campingul Stejari patru trupe de rock, în vreme ce sâmbătă au evoluat formaţii artistice de copii, Orchestra „Rapsodia vâlceană“, formaţii artistice din comunele Costeşti, Vaideeni, oraşele Băbeni şi Miroveni, Ansamblul „Brăduleţul“ al Casei de Cultură Horezu şi soliştii Angelica Stoican, din Mehedinţi, şi Ion Creţean, din Craiova. De asemenea, tot sâmbătă, primarul oraşului Horezu, Constantin Niţu, a semnat actul constitutiv al Asociaţiei Europene a Centrelor de Ceramică, la care au participat preşedinţii Centrelor de Ceramică din Franţa, Italia, Spania şi România. 
Câştigătorii Târgului „Cocoşul de Hurez“ au fost, anul acesta, Doina şi Zaharia Bledea, care au obţinut marele premiu al târgului, Cornel Sitar (din Baia Mare) şi  Eugen Pătru (din Vlădeşti, Vâlcea), câştigătorii locului întâi; Mathe Deneş (Corund, Harghita), locul al doilea; Ştefan  Truşcă (din Româna - Balş, judeţul Olt), locul al treilea. S-au acordat premii speciale pentru Eufrosina Vicşoreanu (Horezu), Ilona şi Laszlo Tofalvi (Corund, Harghita), Anton Gogioman (Slătioara, Vâlcea) şi Costel Popa (Horezu, Vâlcea).
La ceas aniversar - „Cocoşul de Hurez“ a împlinit 40 de ani -, mai e loc de un cuvânt al lui Dinu Săraru. „Voievodala ctitorie a Brâncoveanului, unind între zidurile ei renaştere românească, Biserica sfântă şi palatul şi chiliile monahale, precum şi vestitul cocoş ca un simbol al orgoliului oltenesc de sub munte, dar şi al unei arte întemeiate pe bulgărele de lut, izvodită de mâinile domneşti ale olarilor ce au nemurit cu numele meseriei lor numele unui sat întreg, sub peceţile de har ale Hurezilor, sub un cer care, începând din iunie, te lasă noaptea să atingi stelele ca şi când ar fi mere văratice şi nu-ţi rămâne decât să le culegi şi să le vâri în sân“.

sursa:gazeta de sud